Dr. Flavia Onț

Mă numesc Flavia Ioana Onț, sunt medic specialist chirurgie plastică, estetică, microchirurgie reconstructivă și doctorandă în cadrul catedrei de Genetică Medicală din Cluj Napoca.

Am absolvit Universtatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca în anul 2013, iar apoi, în urma examenului de rezidențiat am ales specialitatea de Chirurgie Plastică, Estetică, Microchirurgie Reconstructivă. În cei 5 ani de rezidențiat din cadrul Spitalului de Recurepare din Cluj Napoca, sub îndrumarea Prof. Dr. Georgescu Alexandru și a colectivului de medici din această unitate, am participat și am efectuat numeroase intervenții chirurgicale plastice și reconstructive la nivelul feței, scalpului, mâinii, sânului și membrului inferior.

Sub îndrumarea Dr. Argentina Vidrașcu (Președinte ales al ACPR 2020-2021) am participat la numeroase intervenții de chirurgie estetică, în special rinoplastii, labioplastii și procedee de lipofiling.

Un domeniu de interes pentru mine și pe care doresc să îl dezvolt este Implantul de păr tehnica FUE, pentru care am urmat cursuri practice cu atestări în Turcia și în România.

În tot acest timp, am participat la numeroase Cursuri practice și Congrese Naționale și Internaționale cu scopul de a mă perfecționa și de a fi mereu în temă cu toate noutățile din domeniul chirurgiei estetice și plastice (Londra, Monaco, Nisa, Alicante, Ankara, Cluj Napoca, București, Timișoara, etc.)

 

Domenii de interes:

– terapii antiaging și rejuvenare prin – mezoterapii, injectări botox, ac hyaluronic

– implantul de păr FUE

– rinoplastia

– mica chirurgie cu eventuale reconstrucții locale a defectelor postexcizionale

– chirurgia tumorilor cutanate

– chirurgia mâinii